Apelul la inscrierea in programul ”Fii si tu voluntar”

0
3282

PROEDUS invită în data de 06 octombrie 2016, ora 15:00, la Palatul Național al Copiilor, la primul apel de înscriere în programul ”Fii și tu voluntar PROEDUS” 2016-2017 toți elevii de liceu, studenții, profesorii și părinții interesați să participe activ la toate etapele privind organizarea și derularea evenimentelor marca PROEDUS.
Studenții, profesorii și părinții vor fi implicați în coordonarea elevilor voluntari.
Voluntarii participă activ la toate etapele privind organizarea și derularea evenimentelor prin:
Informarea și mobilizarea elevilor din școli și licee;
Înscrierea, selectarea și pregatirea elevilor pentru evenimente;
Desfășurarea efectivă a evenimentelor în locații – coordonare;
Preluarea, selectarea și transmiterea inițiativelor elevilor din licee și școli;
Evaluarea participanților elevi la evenimente.
Activitatea necesită seriozitate, dorința de implicare și afirmare individuală și în echipă pe termen mediu și lung, responsabilitate și capacitate de a activa solidar și în echipă, în baza unor reguli organizaționale și manageriale, respectarea graficului activităților și ierarhia, manifestarea deschiderii către a învăța și exersa ceva nou, disponibilitate la efort, spirit civic, echilibru și toleranță.
Domeniile de activitate sunt:
promovare, informare, organizare și management de proiecte la nivel de licee și școli;
competiții și activități sportive;
televiziune și redacții multimedia școlare;
proiecte socio-educaționale, conferințe și târguri tematice.

La înscriere cei interesați se vor prezenta cu fișa de asumare descărcată de pe site-ul www.proedus.ro, secțiunea voluntariat, ce va fi completată personal, sau de susținătorul legal (în cazul elevilor minori) și copia de pe cartea de identitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here