Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS organizează, la Predeal, în perioada 12 octombrie 2018 – 09 decembrie 2018, proiectul „Excursii de Weekend” în contextul formării liceenilor înscriși în cadrul proiectului “Fii și tu voluntar PROEDUS”.

PROEDUS începe, astfel, pregătirea noilor voluntarilori înscriși în proiect prin stagii de pregătire, la Predeal.

Pe timpul stagiului voluntarii vor fi prezenți la cursul de formare “Management de Proiect”, susținut de formatori acreditați.  Aceste cursuri vor forma voluntarii pentru activități ce privesc organizarea de proiecte și evenimente. Pe de altă parte, se urmărește introducerea lor în specificul activităților pe care PROEDUS urmează a le desfășura în anul școlar 2018-2019.

De asemenea, participând la aceste cursuri liceenii vor putea să-și dezvolte abilitățile de management de proiect și vor putea să se familiarizeze cu obiectivele, scopul și activitățile acestuia.

Tot în cadrul proiectului „Excursii de Weekend” vor fi recompensați cu tabere un număr de 360 de elevi, din cele 12 clase câștigătoare ale concursului de Machete, care au fost remarcați pe parcursul desfășurării proiectului “Ora de Educație Rutieră”.

În perioada 15.01.2018 – 30.06.2018, în cadrul proiectului “Ora de Educație Rutieră” au participat peste 20.000 de elevi din școlile bucureștene.

În cadrul proiectului „Excursii de Weekend” aproximativ 1.500 de elevi vor beneficia de tabere gratuite, în perioada octombrie – decembrie 2018, în stațiunea Predeal, organizate de Primăria Municipiului București, prin PROEDUS.

Pentru a putea descarca galeria foto completa a acestui eveniment, va rugam apasati butonul de mai jos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here