Pe 6 octombrie 2016 a fost lansată cea de-a doua ediție a programului de voluntariat „FII ȘI TU VOLUNTAR PROEDUS”! Acest proiect, care s-a dovedit un succes în anul școlar 2015-2016, a luat amploare, mai mult de 2400 elevi fiind prezenți la primul apel de înscriere ce a avut loc la Palatul Național al Copiilor. În acest număr impresionant de participanți s-au regăsit atât liceenii nou apăruți, dornici de implicare și afirmare, cât și voluntari cu experiența primei ediții, organizată în anul școlar trecut, dorind să se implice în continuare în activitățile de voluntariat desfășurate de PROEDUS. Cu această ocazie domnul director Florin Diaconescu le-a prezentat ideile acestui program, iar doamna Loredana Popescu a adus la cunoștința elevilor participanți regulile de funcționare ale programului.

Echipa de coordonare PROEDUS s-a asigurat că tinerii prezenți în această zi sunt informați corect și precis cu privire la proiectul în care s-au inscris, printre aceste informații regăsindu-se modalitatea de comunicare cu aceștia, tipurile de activități la care vor participa, evaluarea și recompensarea celor mai merituoși cu tabere în vara anului viitor și cu un certificat de voluntariat recunoscut internațional. Elevii participanți au depus documentele de înscriere în program.

Pe data de 15 octombrie 2016, s-a desfășurat cel de-al doilea apel de înscriere în programul „FII ȘI TU VOLUNTAR PROEDUS”, proiect destinat liceenilor bucuresteni. La acest apel de inscriere au luat parte un număr de aproximativ 2700 persoane. În urma numărului mare de persoane înscrise și a celor ce și-au manifestat dorințta de a participa în cadrul acestui proiect, echipa PROEDUS a decis organizarea celui de-al treilea apel de înscriere pentru voluntari.

În ziua de 22 octombrie 2016, la Colegiul Național ”Matei Basarab”, a avut loc ultimul apel de înscriere a tinerilor bucuresteni, dornici de a participa în programul „FII ȘI TU VOLUNTAR PROEDUS”. În cadrul unei întâlniri ce a reunit mai mult de 500 persoane, coordonatorul departamentului de voluntariat din cadrul Centrului de Proiecte și Programe Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret București, Loredana Popescu, a susținut un discurs, în care a prezentat misiunea voluntarilor la nivel de unitate de învățământ, modalitatea modernă de comunicare cu aceștia și sistemul de evaluare și recompensare a celor mai activi și merituoși dintre aceștia.

La finalul celor trei apeluri de înscriere, peste 6000 de voluntari au fost înscriși în cea de-a doua ediție a proiectului „FII ȘI TU VOLUNTAR PROEDUS”, acest lucru făcând remarcată dorința tinerilor de a se implica într-o acțiune extrem de benefică viitorului lor.

Experiența ce o vor acumula în cadrul activităților întreprinse și a relaționării cu publicul care participă activ la evenimentele organizate de PROEDUS reprezintă un început de succes în cariera lor și de asemenea primii pași pentru dezvoltarea lor personală și profesională.

Pentru a putea descarca galeria foto completa a acestui eveniment, va rugam apasati butonul de mai jos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here