LATE SUMMER CAMP

Vă așteptăm în perioada 27-29 septembrie 2019 în Parcul Izvor la LATE SUMMER CAMP unde vom da startul noului an de voluntariat marca PROEDUS.

Proiectul este adresat atât elevilor de liceu care s-au înscris ca voluntari pentru a-și preda documentele și a primi ecusoanele și chiturile pentru anul acesta, dar și elevilor de gimnaziu, părinților și profesorii acestora care vor putea petrece timp de calitate, bucurându-se de activitățile pregătite și adaptate tuturor vârstelor.
Mascotele noastre, Sporti și Arti, au pregătit o serie de activități creative, educative, recreative și cât mai antrenante.

Am creat un spațiu interactiv ce cuprinde: zona de bootcamp cu traseu cu obstacole, mini rampe pentru role, trotinete și skateboard; zonă de cinema, zona de munte cu spectacole artistice  și panou de escaladă, zona de mare, zona de dans, concursuri de dans și demonstrații ale unor coregrafi internaționali.

Vom avea  alături de noi artiști consacrați care ne vor cânta și încânta cu prestațiile lor.

Ne vedem în Parcul Izvor:
vineri de la 16.00 la 22.00
sâmbătă și duminică în intervalul 10.00-22.00.

Dacă ești elev de liceu în București, înscrie-te ca voluntar aici –https://form.jotformeu.com/92431220924348

© 2019 Centrul de proiecte educationale si sportive Bucuresti. Toate drepturile rezervate