Liga liceelor la fotbal 2017 a reunit aproximativ 400 de participanţi!
Şi în acest an elevii bucureşteni, aparţinând ciclului liceal de învăţământ, au avut posibilitatea de a-şi dovedi aptitudinile fizice, capacitatea de a lucra în echipă şi talentul, la competiţia de fotbal-Liga liceelor 2017!
Un număr aproximativ de 400 de elevi bucureşteni s-au înscris în competiţie şi au luptat pentru a ocupa unul din cele trei locuri ale podiumului. La finalul etapei pe şcoală, 44 de echipe au stat faţă în faţă pe terenurile de fotbal ale Liceului cu Program Sportiv „MIRCEA ELIADE”.
Pentru cei care au reuşit să se claseze pe primele trei locuri, la fiecare clasă, Primăria Municipiului Bucureşti, prin PROEDUS a pregătit cupe, medalii, diplome, dar şi tabere pe litoralul Mării Negre.
Prin acest proiect s-a dorit încurajarea elevilor bucureşteni pentru a practica un sport şi pentru înţelegerea beneficiilor fundamentale pe care mişcarea le are asupra dezvoltării şi sănătăţii lor. Un stil de viaţă sănătos, activ şi disciplinat este un obicei care se învaţă, şi care, odată deprins ca mod de viaţă, contribuie la îmbunătăţirea standardelor de existenţă.

Pentru a putea descarca galeria foto completa a acestui eveniment, va rugam apasati butonul de mai jos.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ