Înscrieri “ca la carte” sprijinite de voluntarii PROEDUS
63 de voluntari înscriși în programul ,,Fii și tu voluntar PROEDUS!” au participat la o noua sesiune de înscrieri a elevilor premiați in cadrul galelor organizate de PROEDUS. S-au împărțit pe echipe, fiecare cu atribuțiile ei si au avut grija ca evenimentul sa se desfășoare in cele mai bune condiții. Astfel, unul din grupuri a avut rolul de a îndruma părinții și elevii spre centrele de înscriere, răspunzând prompt tuturor întrebărilor primite. Alt grup de voluntari a ajutat la scrierea voucherelor care atestă primirea taberei, verificând întâi documentele necesare înscrierii.
Sesiunea de înscrieri în taberele ce se vor desfășura în Predeal, Costinești sau Grecia în vara anului 2016 a avut loc pe 5 Martie 2016, la Liceul Bilingv ,,Miguel de Cervantes. Toți elevii premiați în cadrul galelor organizate de PROEDUS împreună cu Primăria Municipiului București, au putut alege, în această zi, perioada în care doresc să plece în vacanța câștigată.
Pentru o bună organizare a acestui eveniment au existat 4 centre de înscriere diferite și o sală în care părinții au putut semna acordul de participare al elevului în tabără.
Prin implicarea, seriozitatea și responsabilitatea de care au dat dovadă, cei 63 de voluntari au avut o contribuție importantă la încheierea cu succes a acestui eveniment.
Pentru a putea descarca galeria foto completa a acestui eveniment, va rugam apasati butonul de mai jos.
Comments are closed