Aproximativ o mie de voluntari au participat la stagiile de formare organizate de PROEDUS

0
914

Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS a organizat în perioada 12 octombrie 2018 – 09 decembrie 2018, proiectul „Excursii de Weekend”.

Proiectul „Excursii de Weekend” are drept scop formarea voluntarilor PROEDUS pentru activități ce privesc organizarea de proiecte și evenimente, precum și introducerea lor în specificul activităților pe care PROEDUS le desfășură pe timpul anului școlar.

În cadrul a șapte serii de tabără, 918 liceeni, înscriși în proiectul “Fii și tu voluntar PROEDUS”, au participat la stagii de formare gratuite oferite de Primăria Municipiului București, prin Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS.

Cursurile de formare “Management de Proiect”, susținute de formatori acreditați, au venit în întâmplinarea liceenilor care doresc însușirea sau dezvoltarea de noi abilități numite soft-skills, a cunoștințelor și competențelor organizatorice, de leadership și de coordonare a activităților extrașcolare, într-un cadru organizat.

În cadrul cursurilor ei au învățat ce este un proiect, ce înseamnă managementul de proiect și caracteristicile lui. Formatorii au prezentat și detaliat voluntarilor etapele unui proiect: inițierea, planificarea, execuția, monitorizarea și controlul. De asemenea, voluntarii au participat la exerciții de cunoaștere, energizare și de echipă. Fiecare curs s-a încheiat cu un debriefing general prin care se consolidau cunoștințele nou-învățate direct pe exemplele lor. Aceste cursuri s-au desfășurat și indoor și outdoor, în funcție de condițiile meteo.

Prin aceste stagii PROEDUS oferă și posibilitatea de dezvoltare și valorificare a potențialului, cunoștințelor și capacităților lor, prin implicarea în activități specifice vârstei, menite a oferi posibilitatea de integrare și formare, precum și oferirea unor oportunități de a lucra alături de persoane cu expertiză în domeniul activităților extrașcolare destinate liceenilor.

După sărbătorile de iarnă, pe 18 ianuarie 2019, vor reîncepe stagiile de formare pentru voluntarii PROEDUS.

Vă dorim Crăciun Fericit și un An Nou bun și plin de realizări!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here