Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS a susținut organizarea proiectului ”LicArt B ”, organizat de către Asociația „Clubul Nouă Ne Pasă”, desfăşurat în perioada 15 Septembrie  – 10 Decembrie 2017 în liceele din Bucureşti.

„LicArt B” a fost un concurs adresat exclusiv elevilor din liceele bucureştene, ce a cuprins secţiuni precum fotografie, poezie şi video. Copii au avut la dispoziţie o perioadă de înscriere a creaţiilor lor online, pe site-ul dedicat special concursului. Pe toată această perioadă elevii înscrişi au avut şansa de a participa la patru workshopuri pentru sectiunea poezie si fotografie, ce s-au desfăşurat în sălile puse la dispoziţia PROEDUS de către unităţile şcolare partenere, respectiv de Liceul cu Program Sportiv Mircea Eliade.

Cele 2 workshopuri au fost susţinute de traineri specialişti în domeniu, care au urmarit evloţia artistică a copiilor participanţi şi au contribui la dezvoltarea abilităţilor lor artistice. La finalul fiecărei săptămâni de concurs s-a realizat o jurizare intermediară a creaţiilor înscrise, prin care au fost desemnate lucrările semifinaliste care au intra ulterior în jurizarea finală.

In data de 09.12.2017 a avut loc ceremonia de premiere a castigatorilor concursului LicArtB. Nici finalistii si semifinalistii nu au fost uitati, ei au primit din Partea Primariei Municipiului Bucuresti, prin PROEDUS diplome de participare in cadrul acestui proiect.

Pentru a putea descarca galeria foto completa a acestui eveniment, va rugam apasati butonul de mai jos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here