ORA DE EDUCAȚIE RUTIERĂ – RETROSPECTIVĂ

0
187

Primăria Municipiului București, prin Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS, susține proiectul “Ora de Educație Rutieră”, care a ajuns la a IV-a ediție și care promovează importanţa respectării regulilor de circulaţie rutieră şi trage un semnal de alarmă cu privire la consecinţele nerespectării acestora, mai ales în proximitatea şcolilor.

În primele două săptămâni elevii claselor a III-a și a IV-a, din 10 școli bucureștene, au învățat informații utile despre siguranță și responsabilitate.

Emoție, curiozitate și încântare au fost sentimentele pe care le-am putut distinge pe fețele copiilor în timpul cursurilor. Multe întrebări năstrușnice au venit din partea lor, dar și răspunsurile la întrebările puse de polițiștii rutieri au fost amuzante.

 „De ce în tren nu se poartă centura de siguranță?” este una din întrebările năstrușnice ale copiilor, de asemenea,  la întrebarea „În ce loc nu avem voie să ne jucăm?” răspunsul copiilor a fost “În mijlocul oceanului, pe o autostradă cu 7 benzi”, iar la întrebarea „Cu ce asemănați centura de siguranța?”, răspunsul a venit foarte repede “Cu un șarpe, cu o eșarfă”.

După cursurile teroretice copiii au fost duși în curtea școlii, unde spre marea loc bucurie și încântare, li s-a dat voie să urce în autospecialele poliției rutiere.

“Ora de Educație Rutieră” va fi prezentă în școlile bucureștene până pe data de 8 decembrie 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here