A inceput numaratoarea inversa pana la inceperea Festivalului Tineretului si Sportului! Peste 160 de echipe s-au inscris, la cele patru competitii sportive, handbal, volei, fotbal si baschet, din cadrul acestui eveniment. Pe 1 aprilie, în Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor, a avut loc tragerea la sorţi, cand s-a stabilit ordinea intrării în concurs a echipelor.
Patru voluntari înscrişi în programul ,,Fii şi tu voluntar” au răspuns ,,prezent” la propunerea de a ajuta la desfăşurarea acestui eveniment. Aceştia s-au ocupat de amenajarea sălii şi au avut rolul de a îndruma participanţii spre sala în care au avut loc extragerile. În plus, voluntarilor le-a revenit sarcina de a solicita datele de contact şi de a consemna prezenţa persoanelor care au luat parte la eveniment, prin întocmirea unor liste de prezenţă.
La tragerea la sorţi şi-au făcut apariţia reprezentanţii echipelor pentru a afla cu cine concurează în cadrul competiţiei. În funcţie de numărul de echipe înscrise la fiecare competiţie sportivă, se vor organiza meciuri în calificări sau direct în grupe. Şedinţa de tragere la sorţi a fost deschisă de către directorul Centrului de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret Bucureşti, Florin Diaconescu, împreună cu directorul adjunct, Ruxandra Simion. La acest eveniment au fost prezenţi directorii asociaţiilor sportive de handbal, volei, baschet şi fotbal, dar şi inspectorul şcolar din partea I.S.M.B, Laurenţiu Oprea.
În urma Festivalului Tineretului şi Sportului, primele 8 echipe calificate în finală la fotbal, vor primi din partea PROEDUS o tabără în Grecia, în timp ce primele 16 echipe ajunse în finala aceleiaşi competiţii vor primi o tabără la Costineşti. La celelalte competiţii sportive, echipele care vor ocupa locurile 1 şi 2 vor câştiga o vacanţă în Grecia, iar ocupantele primelor 4 pozitii, la fiecare competiţie, se vor bucura de o vacanţă în Costineşti.
Pentru a putea descarca galeria foto completa a acestui eveniment, va rugam apasati butonul de mai jos.
Comments are closed