Self Learning Hub

Self Learning Hub

Scop și obiective

Proiectul “Self Learning Hub” este destinat copiilor din clasele V – XII interesați de cunoaștere, dezvoltare personală, îmbunătățirea cunoștințelor și perfecționarea educațională, a celor care doresc inițierea în diverse domenii de interes, ca o completare a cunoștințelor și deprinderilor dobândite în școală, prin intermediul unor cursuri susținute în mediul online.

Totodată, proiectul este adresat părinților, care vor avea ocazia să se implice în timpul liber, într-un mod productiv, constructiv și distractiv, contribuind astfel la consolidarea relației părinte-copil. Principalele activități se vor desfășura pe o platformă digitală accesibilă, ușor de utilizat, copiii având acces la videoconferințe cu profesori din diferite domenii sau materii, primind astfel suportul suplimentar necesar învățării.

Obiectivul principal al proiectului este oferirea de suport educațional elevilor din ciclul gimnazial și liceal prin intermediul unui spațiu digital de învățare (e-learning). Vor fi organizate atât cursuri de instruire și pregătire pentru examenele naționale, cât și o serie de cursuri de pregătire pe diverse domenii (limbi străine: engleză, franceză, chineză, spaniolă, germană, italiană, arabă ș.a., dezvoltare personală, public speaking, diferite tipuri de management).

Activități

  1. Înscriere: Înscrierea se va face pe o platformă online dedicată proiectului, prin completarea unui formular ce va colecta atât datele de contact cât și preferințele (cursurile) cu privire la activitatea hub-ului. Înscrierea se va finaliza doar în momentul în care viitorul cursant a completat corect și complet toate câmpurile formularului online.
  2. Organizare și desfășurare:

Platforma online va cuprinde trei mari secțiuni:

  • Secțiunea de clase în care se vor realiza întâlniri prin videoconferință cu profesorii;
  • Secțiunea de tutoriale în care elevii vor putea accesa în mod interactiv suporturile de curs;
  • Secțiunea bibliotecii digitale care cuprinde materiale și manuale auxiliare.

Platforma va fi în permanență la dispoziția elevilor. La finalul cursurilor, elevii care au finalizat cu succes toate nivelurile de cunoaștere, vor fi recompensați pe măsură pentru performanța realizată.

Rezultate și impact

  • Realizarea unui mediu de învățare modern adaptat anului 2020;
  • Crearea unui mediu propice dezvoltării educaționale și autodidacte;
  • Descoperirea și formarea unor elevi performanți în domeniul ales pentru studiu;
  • Încurajarea elevilor de a se perfecționa în aria de studiu aleasă;

Părerea dumneavoastră pentru noi contează foarte mult, motiv pentru care vă invităm să răspundeți la câteva întrebări, cu scopul de a îmbunătăți în permanență activitățile noastre.

Nume Email
1. Ati participat vreodata la activitatile PROEDUS?
2. Ati participa la acest proiect?
3. Ce imbunatatiri credeti ca ar merita acest proiect?
4. Ce tipuri de activitati/ateliere v-ar placea sa desfasurati in cadrul acestui proiect?
5. Ce ați vrea să ne spuneți și nu v-am întrebat?

© 2019 Centrul de proiecte educationale si sportive Bucuresti. Toate drepturile rezervate