Descriere succintă a tururilor propuse
- Centrul Educațional EXPLORATORIUM: Muzeul Copiilor propune o vizită interactiv-educativă ce are ca temă descoperirea Egiptului Antic. Turul se completează cu atelierul demonstrativ de gastronomie și ulterior cu participarea la atelierul de experimente fizice și/sau chimice. Detalii pe site-ul proedus.ro / Tarif – 25 lei/participant (Grupuri de minim 15 persoane);
- Centrul Educațional EXPLORATORIUM: Târgul de Crăciun – Fabrica de Jucării este un proiect ce are în centru copiii, oferindu-le o serie de activități. Turul propus include participarea la patinoar și la un atelier interactiv de creație. Pot fi descoperite și celelalte atracții ale târgului atât de copii, cât și de însoțitorii acestora. – Tarif -50 lei/participant https://proedus.ro/
- Artiștii Circului Metropolitan București propun spectacolul Alege Culoarea –moment de zile mari în care numerele de echilibristică uluiesc prin precizia și eleganța lor, în timp ce jongleriile se împletesc cu acrobații neașteptate! Spectacolul are loc în următoarele zile: 11 și 18 decembrie între orele 16:00 – 17:20, respectiv 12 și 19 decembrie între orele 11:00 – 12:20; Tarif – 30 lei/participant; Detalii pe site-ul: https://ro.circulmetropolitan.ro/
- ARCUB propune Expoziția de jocuri vechi românești și străine. „O lume a jocurilor” este prezentată în cele trei spații expoziționale de la etajul I al Hanului Gabroveni. În cadrul acesteia au loc două ateliere: Joaca de-a muzica și Descoperă lumea prin joacă. Tarif – 15 lei/participant. Detalii suplimentare la: https://arcub.ro/o-lume-a-jocurilor/
- Muzeul Municipiului București – OBSERVATORUL ASTRONOMIC – AMIRAL VASILE URSEANU propune participanților o serie de activități de observare și explicare a fenomenelor astronomice. Tarif -5 lei/ participant; Detalii suplimentare la https://www.facebook.com/astrourseanu/
- Muzeul Municipiului București – PALATUL ȘUȚU este una dintre cele mai vechi reședințe aristocratice din București. Acesta oferă copiilor cu vârste între 7 și 12 ani o expoziție educativă intitulată „Pe urmele Timpului – Ghidul Micului Detectiv”/. De asemenea, există o altă expoziție intitulată Apă Apă Foc Foc – Cum au modelat apa și focul istoria Bucureștiului?!”. Tarif- 5 lei/ participant; Mai multe detalii: https://muzeulbucurestiului.ro/palatul-sutu.html –
- Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu (1892) reprezintă amenajarea unei reședințe mai vechi, din perioada anilor 1846-1850 și este una dintre puținele reședințe aristocratice ale Bucureștilor din La Belle Epoque, rămasă fidelă proiectului inițial. Propunem copiilor cu vârste peste 7 ani o expoziție interactivă intitulată „Pe firul Tehnologiei”. Tarif 5 lei / participant Mai multe detalii: https://muzeulbucurestiului.ro/casa-filipescu-cesianu.html;
- Muzeul Municipiului București – Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici a fost ridicat la marginea Bucureștiului în 1905 pentru a deveni o veritabilă vilă de odihnă a proprietarului, un important exponent al medicinei românești de la începutul secolului al XX-lea. Însă în 1906 destinația clădirii se schimbă radical și devine adăpost pentru o vastă colecție de artă etnografică românească și primul muzeu de profil din București. Tarif 5 lei / participant; Mai multe detalii:
https://muzeulbucurestiului.ro/muzeul-nicolae-minovici.html
- Muzeul Municipiului București – MUZEUL GEORGE SEVEREANU oferă participanților o expoziție interactivă dedicată copiilor cu vârste mai mari de 10 ani intitulată “Un traseu cu personaje și personalitate”. Dr. George Severeanu a fost un mare pasionat de antichități, cel care a pus bazele colecției muzeului și cel care ne va însoți în descoperirea acesteia.
Detalii suplimentare: https://muzeulbucurestiului.ro/muzeul-george-severeanu.html
- Expoziția de bază a Muzeului Național al Literaturii Române vă așteaptă să descoperiți un muzeu al cuvântului, o adevărată Casă cu literaturi, găzduită în eleganta locuință de început de secol XX, care a aparținut generalului de divizie Leon Mavrocordat.
Dispus pe patru niveluri, muzeul vă oferă o perspectivă inedită a literaturii române. Fiecare sală oferă posibilitatea unui dialog elegant și subtil între literatură (manuscrisele, cărțile, fotografiile și obiectele personale ale scriitorilor), arhitectură (preocuparea pentru structura saloanelor și ornamentația plafoanelor), arte vizuale (tablouri, sculpturi) și instalațiile virtuale moderne (holodeck, holopixel, plasme interactive și informative)
Vizitatorii au acces la audioghiduri personalizate în funcție de vârstă – pentru copii și adolescenți, tineri și adulți – sau la ghidurile concepute pentru persoanele cu nevoi speciale (în limbaj mimico-gestual pentru surzi și în Braille pentru persoane nevăzătoare), la aplicații și dispozitive interactive pentru o experiență cât mai plăcută, cu informații complete și accesibile. Muzeografii pregătiți să răspundă la întrebările vizitatorilor oferă ghidaje tematice pornind de la poveștile obiectelor expuse, care ascund aspecte fascinante din biografia autorilor români. – Tarif 5 lei/ participant; Program Marți – Duminică între orele 10:00 – 18:00. Detalii suplimentare https://mnlr.ro/
- Opera Comică pentru Copii oferă în luna decembrie o serie de activități, după cum urmează: ateliere de creație – Coronițe din brad, pictură pe figurine, accesorii spiriduși, jucării cu plante aromatice, figurine din clay, precum și vizionarea de filme (aproximativ 2 ore), precum: Tinker Bell, Aladin, Frozen, Frumoasa și bestia, Batman vs. Superman: Zorii dreptății, Femeia fantastică, Aquaman, Liga Dreptății, O poveste de Crăciun, Polar Expres, Cățeii lui Moș Crăciun, De Crăciun nu stăm acasă. Tarif 30 lei/participant. Detalii suplimentare la adresa: https://www.operacomica.ro/
- Teatrul Ion Creangă oferă copiilor cu vârste între 4-12 ani o serie de spectacole. Spectacolele au loc în zilele de 11 și 12 decembrie începând cu ora 11:00. Pentru data de 11 decembrie puteți viziona spectacolul Supereroii revin (60 min), iar pe data de 12 decembrie puteți viziona spectacolul Vrăjitorul din Oz (80 min).
Supereroii revin – În ritmul aglomerat al programului cotidian se strecoară un personaj ciudat, cuceritor și charismatic – Stăpânul internetului, care îi convinge pe copii să abandoneze poveștile și să intre pentru totdeauna în lumea jocurilor virtuale, unde distracția nu cunoaște limite. De fiecare dată când un copil renunță să mai citească povești, un personaj dispare în Valea Uitării! Sub această amenințare teribilă, eroii din basme – Pinocchio, Omul de Tinichea, Leul cel Fricos și Albă ca Zăpada – pornesc într-o uriașă aventură, prin tărâmuri înghețate, păduri fermecate și lumi întunecate, pentru a salva poveștile
Vrăjitorul din Oz – Tinerii spectatori sunt invitați să li se alăture lui Dorothy, Toto și prietenilor lor cu totul speciali pe drumul din cărămizi galbene, pentru a urmări una dintre cele mai îndrăgite povești pentru copii, transpusă într-un spectacol muzical.
Detalii: https://www.teatrulioncreanga.ro/ Tarif – 30 lei/ participant
- Teatrul de Animație Țăndărică vă propune o incursiune în lumea poveștilor nemuritoare prin vizionarea următoarelor spectacole: Capra cu trei iezi (06.12.2021, 10:00 – 11:00), Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele (07.12.2021, 12:00 – 13:00) Punguța cu doi bani (15.12.2021, 10:00 – 11:00), Albă ca Zăpada (22.12.2021,10:00 – 11:00) Cartea junglei (23.12.2021,10:00 – 11:00). Tariful este de 30 lei/ participant. Detalii suplimentare pot fi regăsite pe site-ul https://www.teatrultandarica.ro/program/
NOTA: Pentru fiecare dintre tururile expuse mai jos se va percepe o taxă de 10 lei pentru fiecare participant.
Proiectul Turism Educațional și Cultural, București pentru Copii, este realizat cu participarea instituțiilor de cultură și de spectacole (Opera Comică pentru Copii, Circul Metropolitan București, ARCUB, Muzeul Municipiului București – Observatorul Astronomic – Amiral Vasile Urseanu, Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu, Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Național al Literaturii Române Crețulescu, Muzeul Municipiului București – Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici, Muzeul Municipiului București – Muzeul George Severeanu, Teatrul Ion Creangă, Teatrul de Animație Țăndărică) din subordinea Primăriei Municipiului București.