Voluntarii PROEDUS susţin înscrierile în tabere
Sâmbătă, 9 aprilie 2016, la Liceul Bilingv ,,Miguel de Cervantes” a avut loc o nouă sesiune de înscrieri pentru taberele organizate de PROEDUS în vara anului 2016.
Pentru ca acest eveniment să se desfăşoare cu succes, au fost prezenţi 60 de voluntari înscrişi în programul ,,Fii şi tu voluntar PROEDUS!”. Aceştia au fost împărţiţi în echipe, fiecare având alte atribuţii. Câţiva dinre ei au avut sarcina de a completa, cu datele personale ale elevilor, voucher-ele cu care aceştia se vor prezenta la plecarea în tabără. Alţii, au îndrumat căştigătorii taberelor spre cele 5 săli de înscriere. Voluntarii au răspuns tuturor întrebărilor care le-au fost adresate, iar cand a fost cazul, au redirecţionat persoanele care solicitau informaţii către organizatorii evenimentului. În plus, ei s-au asigurat că circulaţia spre punctele de înscriere se desfăşoară organizat şi decent.
Prin implicare şi dedicaţie, cei 60 de voluntari prezenţi au avut o influenţă pozitivă asupra întregului eveniment.
La această sesiune de înscriere în tabere, câştigătorii concursurilor din cadrul ,,Festivalului Fulgilor de Nea” au ales data în care vor pleca în vacanţa câştigată în Neptun. Voluntarii înscrişi în priectul ,,Civitas” au avut ocazia de a stabili perioada de desfăşurare a taberelor primite în Costineşti sau Predeal, iar elevii liceelor bucureştene, ocupanţii unor locuri onorabile la concursul de cultura generală ,,Evrika”, şi-au confirmat prezenţa în vacanţele primite în aceleaşi staţiuni româneşti. Tot în această zi, elevii care au obţinut locurile 1,2 sau 3 în cadrul acestei competiţii, şi-au ales perioada în care se vor bucura de o tabără în Grecia oferită de PROEDUS.
Pentru a putea descarca galeria foto completa a acestui eveniment, va rugam apasati butonul de mai jos.
Comments are closed