„Parinti mai buni, copii mai buni” este un proiect care se derulează în perioada 22 mai-26 iunie 2017 și presupune pregătirea a peste 450 de cadre didactice, care vor învăța cum să comunice eficient în relația elev-părinte-profesor, mai ales că, statisticile trag un semnal de alarmă. Aproape 70% dintre părinții din România nu alocă timp pentru educația propriului copil. Dezvoltarea competențelor de comunicare ale profesorilor, în vederea implicării părinților în activitățile formale și nonformale de educație și pregătire pentru viață a copiilor, asumarea rolului activ și pozitiv al părinților în educația copiilor, ar putea crea un mediu propice dezvoltării beneficiarilor direcți, dar și indirecți ai educației.
În proiect sunt implicate 74 de unități școlare din toate sectoarele municipiului București și 450 cadre didactice care vor fi pregătite să relationeze cu părinții. Prin aplicarea unui chestionar părinților din fiecare unitate (aproximativ vor fi aplicate 1000 de chestionare,) paleta problematicilor de comunicare părinte-copil va fi acoperită în mare măsură, susțin profesorii implicați în acest proiect.
Pentru a vizualiza un reportaj despre acest proiect realizat de TVR click aici!
Comments are closed