Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret Proedus a desfăşurat în această toamnă şapte proiecte dedicate studenţilor din capitală, în parteneriat cu Uniunea Studentilor din Romania (USR), dar şi cu asociaţii studenţeşti din Universitatea din Bucuresti şi Universitatea De Stiinte Agronomice Si Medicina Veterinara Bucuresti. Proiectele, derulate sub umbrela apelului de proiecte “Studenţi pentru Bucureşti”, încurajează participarea studenţilor la viaţa cetăţii, atrag atenţia asupra importanţei calităţii actului de predare-învăţare în învăţământul superior şi facilitează dobândirea de către studenţi a abilităţilor şi competenţelor ce le pot asigura inserţia pe piaţa muncii.
Două dintre proiectele desemnate câştigătoare au fost derulate la începutul lunii iulie 2016. Astfel, Primăria Municipiului Bucureşti a susţinut prin PROEDUS Şcoala de vară de imagistică medicală Advanced Summer School on Imaging for Medical Applications şi şcoala de vară BEST Bucharest Summer Course 2016.
Primul din proiectele derulate toamna aceasta, “O altfel de educaţie”, a fost organizat în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor din Administraţie şi Afaceri şi a debutat joi, 06.10.2016. Scopul proiectului O altfel de educație rezidă în dezvoltarea personală a studenţilor înscriși în ciclul de licenţă din Facultatea de Administraţie şi Afaceri, prin educaţia non-formală. Training-urile ce au fost organizate și destinate studenţilor, au vizat dezvoltarea unor abilități precum a comunicării, a lucrului în echipa, vorbitului în public, gestionarea timpului, reprezentarea şi negocierea.
Celelalte proiecte au avut ca termen de implementare luna noiembrie 2016. Acestea sunt:
– “Un pas înainte în carieră” organizat în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor Geologi şi Geofizicieni – Universitatea din Bucureşti. Scopul proiectului Un pas înainte în carieră a fost acela de a veni în sprijinul studenților, ajutându-i să-ți valorifice propriul potențial în ceea ce privește viitoarele lor cariere. Proiectul și-a propus realizarea unor sesiuni de consiliere directă pentru 150-200 de studenți ai Universității din București, consiliere ce a fost făcută de către speaker experimentați, pe parcursul unei zile atât prin intermediul unor discursuri motivaționale cât și prin intermediul unor sesiuni deschise de întrebări și răspunsuri;
– “Dezbate-ţi studenţia!” organizat în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor la Istorie “Dacia”. Prin intermediul proiectului, Asociația Studenților la Istorie – Dacia și-a propus să contribuie la adaptarea educației și a formării profesionale la nevoile tinerilor și la încurajarea țărilor UE sa ia masuri de simplificare a trecerii de la statutul de student la cel de angajat, printr-un document de poziție.
– “Let’s Speak Up in Political Sciences” organizat în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor la Ştiinţe Politice – Universitatea Bucureşti. Prin intermediul proiectului, Asociația Studenților la Științe Politice din cadrul Universității din București şi-a propus să diversifice oferta educaţională prin crearea unui cadru non-formal pentru dialog, învăţare şi cooperare între studenţii facultăţilor de Stiinte Politice din Bucureşti prin intermediul unor cursuri de formare.
– “SmartHack” organizat în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor la Matematică şi Informatică; Scopul principal al acestui proiect a fost acela de a reuni studenți, tineri cercetători și profesioniști din domeniul informaticii pentru a le oferi un cadru adecvat în care să se cunoască și să se creeze o platformă de comunicare și colaborare între cele două medii: cel academic, al tinerilor în formare, și cel al muncii, al oamenilor de afaceri.
– “Formatori în educaţie” organizat în parteneriat cu Societatea Studenţilor Veterinari. Scopul proiectului Formatori în educație a fost acela de creștere a gradului de implicare al tinerilor în activităţile nonformale, cu rol educativ, prin înfiinţarea unor Centre pentru Dezvoltare cu impact educațional, în care au fost implicate 8 universităţi din Bucureşti.
– “UniFest” organizat în parteneriat cu Uniunea Studenţilor din România. Scopul proiectului a fost diversificarea metodelor de petrecere a timpului liber în rândul studenților, acesta urmărind îndrumarea studenților către implicarea în viață comunității, în activități cu caracter social, educativ, cultural, sportiv și de divertisment.
Apelul de proiecte “Studenţi pentru Bucureşti” a fost lansat în luna aprilie 2016 şi a oferit finanţare pentru proiecte ale asociaţiilor studenţeşţi cu sume între 20.000 şi 70.000 RON. Apelul de proiecte a fost dezvoltat ca răspuns la solicitările şi nevoile organizațiilor studențești la nivel municipal, punând accent pe activitățile civice desfășurate de organizațiile non-guvernamentale studențești şi contribuind, astfel, la dezvoltarea în rândul tinerilor, a implicării civice și sociale, a responsabilității și coerenței în acțiuni, a implicării raționale și creative, a atitudinii pro-active, a toleranței, respectului și solidarității sociale, precum și a lucrului în echipă.
Comments are closed