Asociația Adevărații VeloPrieteni în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS, oganizează în perioada 6 noiembrie – 8 decembrie 2017 proiectul “Școala Velo AVR“.
Pe data de 9 noiembrie au început cursurile teoretice pentru elevii bucureșteni din învățământul gimnazial și liceeal în cadrul proiectului Școala Velo AVR. Astfel, 1000 de elevi sunt informați despre avantajele folosirii bicicletei ca mijloc de transport și de petrecere a timpului liber, despre noțiunile tehnice elementare necesare în alegerea bicicletei și echiparea ei corespunzătoare, precum și despre reguli de circulație în siguranță pe bicicletă care trebuie respectate de fiecare biciclist mic sau mare.
Prin intermediul acestui program dorim să creștem numărul celor care folosesc corect și în siguranță bicicleta pentru deplasările zilnice și să ne asigurăm că vor avea abilitățile necesare pentru a pedala în trafic în siguranță.
Conceput ca program de educație velo, teoretică și practică, proiectul include și acțiuni de conștientizare a beneficiilor folosirii bicicletei atât asupra sănătății copiilor și tinerilor cât și asupra mediului, contribuind astfel la o mobilitatea urbană sustenabilă și la creșterea calității mediului urban.
În programul pilot Liceeni pe bicicletă – Școala Velo, desfășurat în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin PROEDUS, în perioada mai -iunie 2017, au participat 300 de elevi la câte 6 sesiuni teoretice și practice de educație velo, dobândind pe parcursul programului informații și aptitudini legate de siguranța biciclistului.
Comments are closed