STAGII DE CONSILIERE PENTRU DEZVOLTARE PERSONALĂ ORGANIZATE DE PROEDUS ÎN PARTENERIAT CU ARHIEPISCOPIA BUCUREȘTI
Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS, în parteneriat cu Arhiepiscopia București,a organizatîn perioada 2 februarie – 5 mai ,,Stagii de consiliere pentru dezvoltare personală și cursuri de îmbunătățire a abilităților de comunicare, socializare și integrare în comunitate”.
Scopul acestui parteneriat a fost acordarea de suport în vederea identificării și accesării copiilor aflați în situații de risc din Municipiul București, cu vârsta cuprinsă între 7-15 ani, cu scopul integrării acestora în activitățile proiectului “O șansă la un viitor mai bun pentru copii în situație de risc din Municipiul București”.
Stagiile au fost organizate în stațiunea Predeal și au participat 579 de elevi, în perioadele: 02.02-06.02.2019; 06.02-10.02.2019; 20.04-25.04.2019; 30.04-05.05.2019.
Prin intermediul acestor stagii s-a doritcreșterea gradului de integrare școlară, de incluziune socială și dezvoltare personală a elevilor ce provin din familii defavorizate sau care activează în centrele sociale, centrele de tip after-school sau în grupurile catehetice ori grupurile organizate informal de către parohiile din Municipiul București.
Pe lângă aspectele formale și educaționale stabilite prin cursurile de formare, aceste stagii au avut ca scop dezvoltarea abilităților de comunicare și relaționare, cultivarea interesului pentru activități socio-culturale și oferirea de suport pentru reușita școlară.
Comments are closed