Primăria Municipiului București prin Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București PROEDUS, sub coordonarea Direcției Cultură, Învățământ, Turism organizează în până în data de 20.12.2021 proiectului intitulat generic „DăruiEȘTI în BucurEȘTI!”.
„DăruiEȘTI în BucurEȘTI!” este un proiect de implicare și sensibilizare socială derulat în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, prin care misiunile diplomatice ale statelor membre ale UE acreditate în România, au împodobit câte un brad cu decorațiuni de Crăciun și elemente tradiționale din țara pe care o reprezintă. Până la data de 20.12.2021, brazii decorați de către reprezentanții misiunilor diplomatice din București sunt expuși în zonele vitrate de la parterul Muzeului Copiilor, situat în Bulevardul Decebal nr. 11.
Astfel, invităm organizațiile, societățile de drept public sau privat, precum și persoane fizice să participe la procesul de licitație al brazilor, iar bunurile/produsele obținute vor fi donate copiilor aflați în centrele de plasament și casele/apartamentele în regim rezidențial aflate în supravegherea și coordonarea Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului ale tuturor sectoarelor din Municipiul București, a Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București și ONG-uri de profil.
Atât prezentarea brazilor, cât și formularele pentru licitație sunt disponibile după cum urmează: